Juriul Festivalului Golden Voice, ediția a II – a 2026

Președintele juriului – doamna Octavia Cioceanu-Angelescu, profesor de muzică la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” și Inspector școlar pentru arte în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Cu o carieră dedicată excelenței în educația artistică, coordonator al mai multor proiecte culturale, un mentor dedicat, a cărui viziune și implicare susțin continuu dezvoltarea artelor și valorificarea potențialului creativ al elevilor și al profesorilor.

Doamna Alina Zahariuc – Director al Palatului Copiilor Ploiești și profesor coordonator al cercului de balet, este o personalitate polivalentă a scenei artistice. Absolventă a UNATC București, cu un Master în Arta Spectacolului Coregrafic, expertiza sa este recunoscută la nivel național și internațional, fiind membră a Uniunii Naționale de Artă Coregrafică (UNACOR) și a Consiliului Internațional al Dansului (CID – UNESCO). Convingerea sa că dansul și muzica sunt inseparabile a condus-o spre o explorare profundă a universului sonor.

Doamna Alina Roșca – artist liric, profesor de canto și o prezență efervescentă în peisajul cultural, este fondatorul Școlii de Arte „VOX APOLLO” din Ploiești și directorul Festivalului „NOVEMBER MUSIC FEST”, un proiect de suflet dedicat noilor generații de artiști.
A absolvit Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția canto Clasic și mișcare scenică.
Prin bogata sa experiență artistică și multe premii obținute în calitate de interpret, și-a extins activitatea spre jurizarea de competiții muzicale, fiind astăzi un membru recunoscut în juriile naționale și internaționale de specialitate.

Domnul Corneliu Irimia – o figură emblematică a muzicii ușoare și a culturii prahovene. Profesor, compozitor, dirijor și mentor al unor voci de aur precum Mădălina Manole, Irina (de la trupa A.S.I.A.), Nico și mulți alții.
A onorat prin activitatea sa mai multe instituții de prestigiu ale județului: Colegiului Național „I.L. Caragiale”, Centrul Județean de Cultură „Eugen Simion”, fiind și Director al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești.
Cu o viață dăruită scenei și catedrei, domnul Corneliu Irimia este un susținător neobosit al tinerelor talente. A reușit performanța de a transforma rigoarea pedagogică în confirmări artistice de excepție, lăsând o amprentă asupra generațiilor de artiști care astăzi definesc peisajul muzical românesc.

Vă mulțumim că ați fost alături de noi la cea de-a doua ediție a festivalului!
